Este o parte din tine, care te atacă, te judecă, te acuză, îți pune la îndoială capacitățile, îți spune ce ar trebui și ce nu ar trebui să fii. În felul ăsta îți subminează încrederea în tine și rezultă o stimă de sine scăzută. Criticului interior îi plac greșelile și imperfecțiunile și le vede imediat. Îi place tirania cuvântului trebuie. Mulți oameni nici nu bănuiesc că există o astfel de voce interioară și nu o conștientizează. Pentru mulți nici nu e o voce, e o parte integrată a psihicului lor pentru că o au cu ei încă de când erau foarte mici. E ca o stație de radio care anunță tot ce e în neregulă cu tine, tot timpul. La un moment dat devine zgomot de fond. Te compară cu tot felul de oameni, te face să te simți neadecvat când te uiți la viețile unor vedete sau a unor influenceri de pe Instagram.
Cum apare
La grădiniță, la școală, la birou, în societate, criticul ne ghidează comportamentul și gândurile. El se poate forma treptat, atunci când părinții, profesorii se uită la tine și încearcă să-și dea seama ce e în neregulă cu tine, apoi fac tot ce pot să repare – îți corectează cu stiloul roșu lucrarea de control, îți reproșează, îți impun.
Unii părinți se pot preocupa de felul cum arăți, să te speli, să fii curat, să nu stai cu hainele murdare. Alți părinți o fac indirect, criticând indirect cum arată alții, deci comunicându-ți indirect cum ar trebui tu să arăți și ce e inacceptabil. Alți părinți nu spun nimic, doar se uită la tine cu dezaprobare, și trebuie să ghicești tu unde ai greșit. Unii părinți pot să-ți spună că nu sunt de acord cu felul cum îi ajuți la treburi sau cum îți faci tema și îți arată unde greșești. Unele dintre aceste critici vizează propriile lor nesiguranțe și chiar teama de a nu da greș ca părinți.
Toate săruturile și toate scenele de sex din filme sunt perfecte. Niciodată nu e ceva obișnuit, banal. Actorii au mereu vorbele la ei, sunt carismatici. Tu nu ești ca ei. În metarealitatea glamoroasă a filmelor, deși eroul filmului a fost atacat de o trupa paramilitară de 12 soldați de elită, reușește să îi doboare suferind doar câteva zgârieturi. Ce convenabil! În viața reală nu prea e așa! Poți să ai trei eșecuri consecutive și nici o intervenție miraculoasă. Autori precum Grant Cardone îți spun să depui de 10 ori efortul pe care îl depui acum și să-ți dezvolți de 10 ori motivația pe care o ai acum. Brene Brown îți spune opusul, să îți dai voie să fii soft și vulnerabil. Eckhart Tolle îți spune că nu trăiești în prezent, iar asta te face nefericit. Un guru precum Osho îți spune nici mai mult nici mai puțin decât că nu ești iluminat/ă și nici nu o face cu foarte multă compasiune. Apoi Deepak Chopra îți spune că nu ai nivelul de conștiință destul de ridicat. De ce nu ai mâncat organic, nu mai bea cafea, nu ar trebui să bei cafea, de ce ai amprenta ecologică atât de mare și arunci atât de mult plastic și hârtie. Dacă îi citești sau îi asculți pe toți, vei rămâne cu multe kg de sfaturi contradictorii și un critic interior cât un rinocer.
Cum se activează
Toți oamenii au un critic intern, doar că unii îl au 24 de ore din 24, 7 zile din 7. El se activează cel mai mult în urma unor triggeri. Un trigger evident este critica primită din exterior de la cineva. Paradoxal, deși scopul lui este să ne protejeze de critică, criticul nostru dublează această critică primită din exterior. Un alt trigger poate să fie stresul, oboseala sau combinația dintre ele. Un trigger pot să fie și momentele în care ieșim din zona de confort, din teritoriul familiar, momentele în care ne expunem. O schimbare majoră în viață, un nou job, un nou proiect sau activități unde nu ne descurcăm cu brio încă. Un alt trigger poate să fie atunci când ne simțim evaluați sau chiar și când postăm pe social media și ne dă lumea like sau nu ne dă. Dificultățile financiare pot fi de altfel un alt trigger, la fel și zahărul sau mâncarea pe care nu o considerăm sănătoasă.
Rolul criticului interior
Criticul interior are un rol proactiv – încearcă să ne ferească de durere și de rușine. Criticul este de fapt la bază un protector. Criticul tău vrea să fii ok, să fii iubit/ă, să ai o familie, să reușești în viață, vrea să te ajute să eviți critica din partea altora, să nu te faci de râs, vrea să te ajute să ajungi tot ce poți tu să ajungi, însă singurul limbaj pe care poate să-l adopte este unul critic și caustic.
Dacă te conformezi și îl hrănești, te va lăsa în pace pentru o vreme, îți va spune “Good boy/girl”. Una dintre intențiile bune pe care le are este să te ajute să te integrezi mai ușor, să fii acceptat/ă, să nu ieși din tipare și să riști ostracizarea din partea celorlalți.
Încearcă să-i faci pe plac și va crește. Atunci când ai mâncat două prăjituri din frigider și criticul începe să te atace, problema nici nu o mai reprezintă cele două prăjituri. Problema a devenit de fapt problema caustică pe care ți-o cauzează frământarea ta interioară. Ea devine focusul. Culmea, oamenii ajung să facă sex, să bea, să se drogheze sau să mănânce ca să scape de povara inadecvării pe care le-o aduce exact atacurile criticului interior.
Soluția
În primul rând, trebuie să știm că pe lângă criticul interior, mai avem și copilul rușinat, retras, care crede toate criticile astea. Nu se poate să nu îl ai. De exemplu, dacă ai avea o voce interioară care este critică, ea s-ar stinge, pentru că nu ar avea de ce să se lipească. La fel ca ariciul de la adidași, are nevoie de ambele jumătăți ca să se lipească. E nevoie de partea pufoasă de care să se agațe. Partea pe care criticul o face să se simtă prost este partea pe care o avem de vindecat. În realitate, nu avem cum să scăpăm de criticul interior și nici nu vrem, nu este în interesul nostru. Ideal este să nu fim inconștienți în relație cu el, ci să îl conștientizăm. Deja este un pas foarte important doar simplul fapt de a-l conștientiza. Este doar o voce în consiliul conștiinței tale, dar nu trebuie să-ți conducă viață. E natural să vrei să scapi de el, să-l urăști și să vrei să-l scuturi de pe spinarea ta, dar lucrurile nu funcționează așa. What you resist, persist. În schimb, putem să încercăm să facem pace cu el, să ne împrietenim și astfel să îl acceptăm conștient. O atitudine de negare sau de respingere nu este soluția. În schimb putem deveni curioși, să îl ascultăm, să îl conștientizăm și să devenim un observator neutru. Rolul lui este necesar și de ajutor, dar asemeni multivitaminelor luate zilnic, dacă le luăm de prea multe ori pe zi, devin toxice și nu își mai servesc scopul, ba chiar din contra.