Nu de puține ori ni se poate întâmpla să fim luați de val, să ne luăm prea în serios, să turăm motoarele mult prea mult sau să ne pierdem în tumultul social media, așadar îți voi propune câteva întrebări foarte simple care te pot ajuta să te ancorezi mai ușor în prezent, să îți aduci mintea cu blândețe din trecut sau viitor în “aici și acum” și să te conectezi la nevoile tale.
Din când în când sau de-a lungul unei zile, te poți opri puțin în loc și îți poți pune câteva întrebări:
- Ce simt acum? ((emoțiile și senzațiile) Cum se simte corpul meu? Ce emoții simt? Cât de relaxat, panicat, grăbit, atent, melanolic etc mă simt?)
- Ce gândesc acum? (Unde sunt gândurile mele focalizate?)
- De ce am nevoie acum? (Ce îmi trebuie acum? Aici avem doua feluri de nevoi – nevoi de suprafața și nevoi fundamentale. De exemlu, dacă mintea îmi spune că am nevoie de o cafea, aceasta este o nevoie de suprafața, fiind un pas către nevoia fundamentală, în cazul de față putând fi nevoia de a fi mai alert/atent. Poți observa și orice formă de disconfort, iar asta te poate conduce către nevoile tale.)
- Ce fac acum? (Cum mă simt făcând lucrul acesta?)
- Ce parte din mine a preluat controlul în acest moment? (De exemplu – perfecționistul din mine)
- Care ar fi următorul lucru pe care aș putea să îl fac acum? (Care ar fi cel mai inspirat lucru pe care pot să îl fac acum, cea mai inspirata alegere, bazată pe ceea ce simt în acest moment?)
Poți să alegi să faci acest exercițiu de ancorare în prezent atunci când ești într-un moment aglomerat, când simți că pierzi controlul, cand ești confuz. Poți să îl faci când ai nevoi multiple sau pur si simplu ca un obicei sănătos care îți poate aduce multe beneficii pe termen mediu și lung dacă este practicat cu regularitate.