Ești suficient, așa cum ești

         

 

                           

Am de gând să-ți spun un secret. Ești complet, 100% agreabil, și mai mult, suficient de bun, așa cum ești. Chiar cum ești, chiar acum. Nu anul viitor, când deja ai făcut terapie și ai slăbit 10 kg și ai întâlnit iubirea vieții tale și ai cumpărat o casă nouă mare. Exact așa cum ești astăzi – cu toate punctele tale tari și slăbiciunile, lucrurile de care ești mândru și lucruri de care nu ești, succese și eșecuri… Perfect, cu toate imperfecțiunile tale.

Nu mă crezi? Mă gândeam eu. Și iată de ce – pentru că majoritatea dintre noi nu cred că suntem suficient de buni, în adâncul sufletului. Credem că nu suntem suficient de deștepți, de fit, de drăguți, de succes, populari, puternici, rezistenți, agreabili sau oricare ar fi punctul nostru de durere personală. Și asta pentru că mulți dintre noi avem o schemă activă, numită schemă de Deficiență/Rușine (Defectiveness).

Când încep terapia cu un client nou, identific care dintre cele 18 scheme sunt active (toți avem câteva, inclusiv persoana care scrie asta). Cei mai mulți oameni obțin scoruri mari pentru Deficiență/Rușine. Este atât de comună, încât o numesc „răceala” schemelor. Și ca toate schemele, este o rețea neuronală din creier alcătuită din gânduri, amintiri, credințe, răspunsuri emoționale și fizice. Aceste rețele se dezvoltă când suntem copii pentru a ne ajuta să facem față experiențelor stresante repetate. Ele sunt ca un șablon pentru cum să răspundem atunci când întâlnim experiențe similare stresante în viața noastră.

Această schemă de Deficiență/Rușine se dezvoltă adesea când cineva ne spune că suntem proști, leneși, slabi sau vreun alt lucru dăunător, iar și iar. Nu doar o dată, ci zi după zi, săptămână după săptămână, an după an, de-a lungul copilăriei noastre. Și așa, desigur, începem să credem. „Poate că sunt prost”.

Uneori nu este ceea ce ni se spune, ci ceea ce intuim dintr-o situație. De exemplu, dacă avem o soră și tatăl nostru o iubește în mod clar mai mult decât pe noi, am putea începe să ne gândim: „Ce e în neregulă cu mine? De ce o iubește pe ea așa și pe mine mă tratează atât de distant? Oh, poate pentru că nu sunt la fel de inteligent ca ea. Sau poate că nu sunt la fel de bun ca ea.

Așa că schema începe să se formeze, încet la început, dar devine din ce în ce mai conectată pe măsură ce ne luptăm într-o copilărie poate dureroasă. Mai apoi, te trezești, la 30 sau 40 de ani, simțind adânc în oase că ești prost, leneș, slab, defect sau… Trebuie să subliniez în acest moment că nimic din toate astea nu este adevărat. Este doar o poveste pe care ți-ai spus-o atât de mult timp încât pare o descriere exactă a realității.

SCHEMELE POT FI VINDECATE

Un alt punct crucial este că, doar pentru că schemele sunt puternic conectate în creierul nostru (pentru că ne-am gândit la acele gânduri autocritice și ne-am spus acea poveste negativă atâta timp), ele nu sunt stabilite sau fixate în niciun fel. Dacă citiți des postările mele, știți cât de mult îmi place ideea de neuroplasticitate, care practic ne spune că creierul nostru este maleabil, flexibil și poate fi reconectat în orice moment al vieții noastre.

De exemplu, dacă călătorești într-un oraș nou, într-o țară nouă, există o cantitate imensă de informații noi de absorbit – limbă nouă, mâncare nouă, sistem de transport nou, oraș nou, obiceiuri noi, monedă nouă și așa mai departe . Când acel supercomputer miraculos din creierul nostru învață toate aceste lucruri, crează o nouă arhitectură neuronală pentru a păstra toate acele informații. Aceasta este ceea ce înțelegem prin reconectarea creierului – crearea de noi conexiuni sinaptice între neuroni pentru a păstra informații noi și importante.

Așa se formează și schemele, în creierul nostru tânăr și în plină dezvoltare. Acesta este și modul în care schemele pot fi “vindecate”, în limbajul schema therapy. „Vindecarea” schemei este întotdeauna posibilă, pentru oricare dintre noi, în orice moment al vieții noastre. Asta nu înseamnă că este ușor, desigur, dar este întotdeauna posibil.

Sper că vei găsi această lectură utilă – și că îți vei putea spune o poveste diferită, începând de astăzi. Ține minte: ești mai mult decât suficient, așa cum ești.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Call Now Button